Test cu proști

Omul de la birou rasfoi cu atentie hartiile din
dosar, puse cateva intrebari de rutina si, la sfarsit,
conchise:
-Tinere, actele sunt in regula. Indeplinesti conditiile de studii, de vechime in munca, recomandarile sunt bune, ma rog, ai adus tot ce trebuie. Dar, pentru a putea fi angajat in unitatea noastra, unitate cu un specific special, urmeaza sa sustii si un test de imaginatie. Proba obligatorie si eliminatorie!
Omul se foi in fotoliul din fata biroului. La un asemenea examen nu se asteptase.
-Ei?!...

-Pai, cu imaginatia nu cred ca stau prost. Dar, cand e vorba de un test… Unchiul meu chiar mi-a spus: “Fii atent cum procedezi! Daca te afli cumva in incurcatura, imi dai un telefon…”
-Serios?! Cine-i unchiul asta al dumitale?
 -A, nu, ca m-a avertizat: “Sa nu cumva sa te folosesti de numele meu. Nu vreau sa fiu amestecat in cine stie ce. Te duci, te prezinti ca orice cetatean, clar? Eu il cunosc pe omul acela (vorbea de dv.), in cateva randuri, in clipe grele, l-am ajutat”. Va amintiti?
-Dac-as sti despre cine e vorba…
-A, nu, ca ajutorul a venit indirect. Era si greu sa ajungeti tocmai la el. Insa i-a telefonat un amic al dv., iar dumnealui a intervenit unde trebuia… Mi-a si zis, inainte de a porni incoace: ”Oamenii trebuie sa se intrajutoreze. Nu se stie cand ai nevoie de cineva, undeva!” Nu sunteti de aceeasi parere?
-Ba da…ba da…
-In ce priveste testul, continua cu prudenta tanarul, stiti, n-as vrea… Dv. ce ma sfatuiti? Sa dau un telefon, asa…
Omul de la birou a raspuns prompt:
-Aaa, nu e cazul! hotari el, ferm. De ce sa deranjam? Problema dumitale e rezolvata. Maine te prezinti la lucru. Te asteptam!

-Bine, va multumesc!
Peste cateva zile, tanarul fu chemat iarasi de omul de la birou:
-Ei, te simti bine la noi?
-Excelent!
-Apropo de unchiul dumitale, n-ai vrea sa…
-Va rog sa ma iertati – zambi tanarul, dar n-am nici un unchi.
-Vrei sa spui ca toata povestea aia a fost… 
-Un test de imaginatie, asa cum mi-ati cerut!

Așa, cam pe la prânz

Simt miros de fum amabil, parchez brusc și intru într-o bombă cu terasă de la marginea drumului. Grataragiul se apropie zâmbitor. E aproape mort de beat, dar eu încă nu-mi dau seama de asta, îmi pare doar aşa, mai prietenos.

- Păi se poate, şefu', fără cartofiori? Punem şi cartofiori. Ia uite aici!

Şi ridică uşurel friteuza, dezvelind cartofiorii aurii ce sfârâie în uleiul încins.

- Nu pot, maestre, mă apăr. Sunt la dietă.

- La dietă?, se miră. Ce dietă? Aaa... ai nevastă slim?

- Nu, zic.

- Nu? Dar cum e?

- N-am deloc.

(”Conducerea” era plecata temporar din țară).

Lasă cleştele de mici, îşi şterge mâinile de şorţ şi mă îmbrăţişează brusc, lipindu-se cu şorţul de mine.

- Eşti fratelemeu! Nici io n-am.

(Cam ăsta a fost momentul în care am realizat că-i mangă).

Eschivez la timp, înainte să apuce să-l pupe pe fratele lui pe obraji, şi mă dau înapoi.

- N-ar' nimic!, decretează. Ne găsim noi pân' la urmă!

- Păi eu nu vreau, zic eu de amuzament.

- Nu?

- Nu.

Face un efort vizibil să înţeleagă această informaţie; ca să câştige timp, ia cleştele şi mermeleşte cu el prin mici, întoarcând câte unul, apoi, dintr-o dată, mă fixează grav şi îmi spune aproape părintește:

- Da' ţie îţi place să mănânci în căcatu' ăsta?